Nu stiu ce sa zic, frumos realizat tehnic. Practic, orice cadru ma inspira, e totusi un sf, eroul Nemo se gandeste/traieste toate scenariile posibile ale vietii sale in functie de alegerile pe care trebuie sa le faca.
La final isi da seama ca tot ce conteaza de fapt e iubirea vietii lui: Ana, pe care spera s-o reintalneasca, timpul devenind reversibil.
Filmul si mie mi s-a parut greu urmarit pentru ca nu tine seama de cronologie, firele epice tinand de existente practic alternative(universuri paralele si alte mambo jambo).
Ideea care mi-a placut este ca nu e nevoie sa-ti calculezi viata sau sa te intorci in timp s-o iei pe alt drum ci doar sa lasi inspiratia sa te conduca spre iubire in cazul de fata (Ana si Nemo).
Pana la urma oricate existente paralele ar urma, Ana si Nemo se vor intalni pe acea banca, ea pasind in cercul lui, desenat copilareste cu creta pe asfalt din dorinta nebuna de a avea un univers numai si numai al tau atunci cand restul universurilor sunt ocupate sa se imparta cu altii.
