De la nadir la zenit

Zenitul este punctul de pe bolta cereasca situat exact deasupra observatorului. Nadirul este punctul diametral opus zenitului. Cele doua se regasesc si in existenta noastra, iar steaua care balanseaza intre ele e acel ceva autentic, adevarat,"piatra filozofala", care ne va face sa simtim/traim de la un moment dat (numit revelatie), raspunsul la intrebarea: Ce vreau ?
In dragoste, aspectul se regaseste inca mai acut si adaugam o intrebare: Cine?

Orbecaim, ne chinuim, ne mintim, traim existente imaginare sau surogate pentru ca steaua se afla dincolo de orizontul vizibil sau nu vrem sa o vedem. Unii ne ratam total acest talant, care moare ingropat in noi, cei prea indolenti sau speriati de prea tarziul vietii. Oh ... da, ne putem chiar si mantui fara partea aceea din inima si de trait nu mai vorbim. La urma urmei, Dumnezeu primeste si trandafirul si ... urzica vrednica, dar ceva ramane trist.
Mi-e dor ca steluta sa fie la zenit chiar daca nu stiu sa fi fost vreodata, sa stiu ca am gasit apa cea vie, sa zic : "Orb am fost si acum vad!!!!".
Nu vreau s-o ating cu mana, nu sunt nebun, la urma urmei sunt doar un Catalin.
Vreau doar sa-mi lumineze calea pe care n-o mai incep...
Vreau doar sa fie acolo sa-mi faca diferenta intre : A nu fi sau ... A FI!!!

     P.S. Atunci o sa-i soptesc din pleoape: "Never let me go"!

Cum ai numi...

Cum ai numi un om caruia viata i-a dat mai mult decat i-a luat, dar i-a luat mai mult decat putea duce? Cum ai numi un om care joaca tot timpul jocuri nebune doar din dorinta ca jocurile nebune sa nu ajunga sa-l joace pe el? Cum ai numi un om care crede ca el ii stie pe toti si, de fapt, s-a uitat pe sine insusi? Cum ai numi un om mai preocupat de fantome decat de femeia sau barbatul care il asteapta? Cum ai numi un om care petrece prea mult timp in trecut, dar care crede ca are tot viitorul in fata? Cum ai numi un om care judeca rapid pe oricine, dar care uita cine este adevaratul judecator? Cum ai numi un om care isi inventeaza personalitati doar de dragul de a uita de goliciunea sufletului sau? Cum ai numi un om care crede ca are toate raspunsurile fara ca sa incerce sa cunoasca intrebarile? Cum ai numi un om caruia ii e frica sa atinga fericirea cu mainile de teama ca ea ar putea zbura rapid ca un fluture speriat?

Cum ai numi un om care ii minte pe toti ceilalti, mintindu-se ca e sincer doar fata de el? Cum ai numi un om care spune ca pe el nu-l intereseaza ce cred ceilalti oameni despre sine, dar in fiecare zi nu se gandeste decat la asta? Cum ai numi un om care vede in orice femeie/ barbat frumoasa/frumos o tinta pentru a-si arata ca inca mai poate?

Cum ai numi un om pentru care nimic nu conteaza, dar care e dispus sa plateasca orice pret pentru nimicul sau?

Opreste timpul

Intr-o zi, un fluture s-a asezat pe umarul meu. L-am privit, m-a privit. Ne-am inteles din prima clipa. Am stiut atunci ca zborul acela lung, pe care il facuse pana la mine, nu a fost pura intamplare. Ma mai vizitase demult, in copilarie, cand abia incepusem sa descifrez lumea, cand nu intelegeam nimic din rotirea pamantului. Aripile cenusii ii ascundeau si acum forma firava de insecta. Asteptam parca sa spuna ceva.

Imi imaginam ca il ascult cum leaga cuvintele, cum se face inteles. Aproape ca am purtat un dialog cu el, ascuns bine.. undeva, nici eu nu stiu unde. Imi tot soptea: ”Tu stii ca poti opri timpul?”. Si ii tot raspundeam: ”Sa traiesc la infinit? Si atunci, de unde mai vin bucuriile, intensitatea lor?”. ”Iti spun ca il poti opri, nu inseamna ca si trebuie sa o faci”, imi replica el. ”Nu inseamna ca si trebuie sa o fac”, repetam eu. Si a zburat. Inca o secunda si aripile cenusii au disparut in lumina. Am ramas eu.. cu timpul, pe care imi doresc sa-l opresc in fiecare zi.

Nu te uita in urma mai mult decat e omeneste posibil

Privirea ta si acel ceva din ea. Nu te uita inapoi. Nu te uita inapoi. Nu te uita inapoi.

De fiecare data cand te uiti inapoi, ceva din "inainte" se rupe.

De fiecare data cand te uiti inapoi, un cutit cu lama ruginita ti se infige in inima. Daca ochii nu pot vedea foarte mult in urma, la fel si sufletul trebuie sa arunce doar o privire scurta in trecut.

De acolo, trebuie sa-si ia seva, puterea de a merge mai departe, de a cladi noi si noi castele de nisip sub riscul permanent ca un val se va rataci printre ele si le va taia de la radacina iluzoria maretie.

Crede in minuni!

Ingerul tau pazitor te-a invatat asta de mic copil, numai ca in timp, viata te-a rasucit, te-a invartit, te-a zapacit si ai ajuns sa nu mai crezi in aproape nimic. Minunile sunt in inima ta!

Amintire

Un strop de ploaie te trezeste din visare. Esti surd.. abia ma auzi soptind, abia simti ploaia. Ti-e teama de mine si de lumina, ti-e teama de tine.
Auzi un clopot pe deal cum bate ora fixa a amintirilor noastre.
Te lauzi ca stii sa canti, dar nu scoti un sunet.
Ma lasi sa te cuprind cu bratele si te zbati sa scapi. Ma strangi apoi de mijloc.
Ce faci tu? Cum te trezesti din somn? Ce ai visat?
Ma privesti cu nedumerire, nu stii ce simti si ce-ti doresti. Pleci apoi.. descult. Pe pamantul ud. Si lasi o urma. A trecut o zi, a trecut un an. Abia se mai vede, aproape ca a disparut. Eu stiu ca pe acolo ai trecut tu. Unde ai plecat? Esti convins ca ai ajuns?
Treci pragul inimii altei femei. Ea nu plange, ea nu rade... te asculta, iti spune ce vrei sa auzi.
Esti plictisit. Spargi o punga pe covor... fara zgomot. Dai o petrecere... fara invitati.
Ce ai facut cu tine? Unde ai plecat.. atunci, demult?
Iti amintesti? Un sac de box in debara. Tocit de pumni, tocit de timp. Spuneai: ”Un pumn de catifea, iubito!”
Acum, alergi pe strazi pustii.

Cum ajungem mereu si mereu in acelasi loc

Nu stiu cum. Chiar nu stiu cum. Este ceva intre noi. E ca o nebunie, ca o ploaie de vara, ca o furtuna de nisip, ca un copac prea mare cu frunze prea verzi, ca o apropiere din care doua maini tremurande nu mai vor sa se desparta. Nu stiu cum se intampla asta. Stiu ca ma sperie teribil. As vrea sa stau si sa plec, as vrea sa zambesc si sa ma stramb. Nu stiu, chiar nu stiu cum, cu tine de oriunde as pleca si oricum as vrea sa iau lucrurile, si de regula le iau lin, incet, usor, incerc sa nu ma concentrez la nimic din ce fac si sa ma port cat mai natural cu putinta, si eu si tu ajungem exact in acelasi punct.

E punctul in care confuzia e totala, in care atractia si respingerea sunt surori gemene, e punctul in care dragostea si ura ar putea sa se imperecheze linistite. Noi suntem calmi. Foarte calmi. Incercam sa depasim punctul, dar punctul ramane acolo fix si ne fixeaza cu privirea!

Pentru mine, incepe asa: imi dau seama ca prea mult ma prefac ca nimic nu se intampla, ca ma comport prea normal si ca as face orice ca sa nu ma mai simt cum ma simt si sa nu mai simt nimic, dar chiar nimic.

E punctul in care ma gandesc ca daca ignor ceea ce simt, nu voi mai simti. Deoseori, ma intreb cum reusim sa ne aducem mereu mereu si iar mereu in acelasi punct. Sa fie magie, sa fie atractie, sa fie nebunie, sa fie nevoie, sa fie dragoste?! Nu stiu. Chiar nu stiu. Deseori, imi spun singura ca tot ce se intampla in capul meu este numai acolo si ca am ajuns genul ala de femeie care isi complica existenta, doar ca sa se simta cat mai tanara, genul de femeie care se indragosteste nebuneste de un chip pur, pe care l-a visat intr-o noapte fara luna.

Apoi, ma gandesc ca tot ce se intampla intre noi este real (ca pot sa vad prin tine, sa citesc in ochii tai, sa imi dau seama din cum ma privesti) si ca experienta mea de doua decenii si ceva in analizarea oamenilor nu are cum sa se fi blocat tocmai la tine!

De regula, acesta este momentul in care spun "Trebuie sa stric jocul asta, pentru ca e prea periculos!" si il stric. E momentul in care spun "E absurd ce se intampla, in nicio lume normala doi oameni care se plac nu se chinuie in halul asta!" si strig Stop-cadru. E momentul in care ajung la concluzia ca masochismul sau sadismul (inca nu stiu care!) este prietenul tau mic si apoi vine clipa in care ma gandesc ca, de fapt, este metoda ta de supravietuire, pentru ca ai dat prea mult si ai primit prea putin si din nou pentru a nu stiu cata scena de acest fel sunt doar femeia care ajunge prea tarziu in viata lui. Of, ce imaginatie nebuna! Noroc ca ma opresc la timp, mai sterg o data tastatura cu mana si zic: "Ce bine ca totul este numai in capul meu"!

Atunci, e momentul in care ma bucur atat de mult ca te-am intalnit si ca tot scenariul asta de dinainte nu se mai petrece (in capul meu), pentru ca, din fericire, (in cazul tau) am ajuns amandoi la timp. Ne vedem acasa, iubitule!

Amandoi vom fi cuminti si salbatici, vom dori lucruri usoare si lucruri grele, vom avea perne de puf, canapele comode si carti grele in biblioteca. Eu voi ramane cea mai pura pentru tine si tu vei ramane cel mai pur pentru mine si ne vom iubi, ne vom iubi pana cand toate limbile ceasurilor de pe Pamant si trei planete invecinate vor arata numai fix! Fara tic-tac!

IN TIMP INVETI

de Jorge Luis Borges

****
Dupa un anumit timp,
omul invata sa perceapa diferenta
subtila intre a sustine o mana
si a inlantui un suflet,
si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva
si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta,
si asa, omul incepe sa invete...
ca saruturile nu sunt contracte
si cadourile nu sunt promisiuni,
si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi,
si invata sa-si construiasca toate drumurile
bazate in astazi si acum,
pentru ca terenul lui ' maine '
este prea nesigur pentru a face planuri ...
si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult,
pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza.
Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina
si-si impodobeste propriul suflet,
in loc sa mai astepte ca altcineva sa-I aduca flori,
si invata ca intr-adevar poate suporta,
ca intr-adevar are forta,
ca intr-adevar e valoros,
si omul invata si invata ...
si cu fiecare zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de
cineva pentru ca iti ofera un viitor bun,
inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca pe tine cu defectele tale,
fara a pretinde sa te schimbe,
iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.
Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea,
in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati
si ca cel care nu lupta pentru ei,
mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie,
pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten,
e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi
poti fi fericit cu prietenii tai,
intr-o buna zi vei plange
dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta,
nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana,
mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi
umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca,
asta va determina ca in final,
ele nu vor mai fi asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,
iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
si acum s-au dus si nu mai sunt...

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa
ceri iertare,
sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor,
sa spui ca ai nevoie,
sa spui ca vrei sa fii prieten,
dinaintea unui mormant,
nu mai are nici un sens.

Dezamagire

Sunt dezamagita. Ma pregatisem sufleteste vreo 10 zile sau, ma rog, vreo suta de ani, ca nu e mare diferenta, e doar o impresie, imi planificasem restul vietii, ce fac cu placerea mea, ce fac cu placerile lui, ce fac cu nevoile celorlalti. Mi-am oranduit si dulapul, si biroul, si fisierele, si fotografiile din Canon, si papucii de la usa, si catelul si purcelul si gardul de la Saca si cam ce mi-a putut trece prin minte. Si am fost ieri seara, cu emotiiiiiii si cu nodul din gat si degeaba, nu a vrut sa vina. Nu de data aceasta. Vorba cuiva: "Va astept data viitoare!". Si eu? Planurile mele? Sperantele mele? Si saracutul de Gogu? De data asta nu am nici o veste buna. Am o mare indoiala in suflet, o micuta, minuscula speranta in alt coltisor, un pic de veselie ca am revenit la vechile socoteli si aaa o apasare, ca o mare de mare, pentru ca nu a fost sa fie. De data asta.

Dragostea si pauza

Cand ai investit totul, cand ai (s)pus totul, cand ai dat totul... in dragoste, la final, vei simti ca ai si pierdut totul. Ca s-a dus. Simti ca ai pierdut franturi din fiinta ta, poate partile cele mai importante, ca nu te regasesti. Nu mai poti sa mananci, sa mai bei, sa te mai bucuri, organele interne ti-au fost afectate, creierul tau este scena unui haos de nedescris ca un dulap cu multe usi care se deschid unele in altele si din care nu ai ce alege. Dupa dragoste, ai nevoie de o pauza. Pauza va fi atat de mare sau atat de mica, exact atat cat simti ca poti. Sunt oameni, pe care ii stimez, dar care nu imi plac la nebunie, care dupa o dragoste, raman in pauza! Duc vieti normale sau anormale (rar), dar dupa ce au gustat si otrava dragostei, prefera sa se conserve, sa se autoprotejeze si sa nu se mai indragosteasca niciodata. Eu nu sunt asa. Slava Domnului! Este o regula pe care am invatat-o repede: capul dicteaza inimii sa se opreasca atunci cand nu mai poate si ea se opreste. Si asta e cel mai bun lucru care ti se putea intampla! Toti avem nevoie de o pauza. Sa nu ne amagim ca se poate altfel. Nu se poate! Are si pauza asta igiena ei si ne ajuta sa ne recompunem. Dupa care dragostea vine atunci cand te astepti mai putin, cand nu astepti si nu primesti. Pregateste-te!

Gotcha! Daca nu ar fi existat Cartarescu, nu ai fi avut atata poezie

Era timpul florilor

de Mircea Cartarescu

cu vremea, ai capătat statutul de mare putere.
cu trecerea timpului, mi-ai împânzit bulevardele de ambasade, consulate şi reprezentanţe
iar azi, pe şoseaua dorinţelor mele
îţi trimiţi ochii albaştri ca două mercedesuri spălate proaspăt
cu parbrizele înfulecând frunzişul roz de castani.

ai devenit o mare putere străină.
din zodiac, sateliţii tăi mă fotografiază în mii de poziţii, îmi spionează secreţia insulinei
iau interviuri până şi trusei mele de bărbierit
şi îmi învrăjbesc de moarte numele cu prenumele, vârsta cu sexul
anotimpul cu troleibuzul, tiroida cu steaua
pe când în crivăţul de pink floyd îmi beau cu orbire cafeaua.

de-acum, până şi şoferului tău mă adresez cu efendi
până şi lustragiului tău îi dau voie să-mi zică băiete
îi spun da, massa, guleraşului tău cu dantelă
îi croiesc şi agrafei tale de păr rochii din zeci de metri pătraţi de vitrină
vin într-un suflet când lenea ta clopoţeşte...

parcă eşti un păun, cu bucureştiul înfoiat în spatele tău.
hoteluri clipind, damele pâlpâind, pietrele din pavaj absolvind cibernetica
ministerele, institutele, tarabele respirând pulberea aurie a cinematografelor dizolvate
în aer
amurgurile cele mai galbene
zorii cei mai negri
moartea cea mai statistică rostogolindu-şi buclele prin fundaţiile
şi canalele şi metrourile şi anemia şi stressul albastru
al magazinelor de radiouri, televizoare, pick-up-uri, casetofoane,
microfoane, discuri, căşti, şteckere, prize amestecate în saliva unei
nostalgii de culoarea locomotoarelor de serviciu încremenite lângă
peroanele gării obor
şi până şi pensionarii cântarelor de precizie
şi toţi invalizii care vând ilustrate în relief şi lozuri în plic
s-au lepădat de mine pentru râsul tău înţolit, sastisit,
inamic.

lasă-ţi lumea ta uitată,
aşterne un strat de pudră peste imperiul tău ieşit ca un coş pe tenul bronzat al amiciţiei
noastre
declară-mă independent,
să mă descurc cu rezervele mele de manioc, patate şi tapioca,
converteşte-mă în ceva mai puţin dureros,
înveleşte-mă cu o florească mai caldă,
flutură-ţi pleoapa ca o scânteie electrică şi îndoaie-ţi genunchiul
ca să îmi pot pune în fine pe roate
afacerea mea cu ezitări colorate
în serile acelea care, zice-se mai revin...

(era timpul florilor
era anotimpul dragostei
era deceniul războiului nuclear
era crima perfectă din zece mâine mititei
era ali-baba şi cei douăzeci şi patru de ani
era pieptul tău gri trecând cu un decibel de rasă în zgardă
era o flacără de magneziu îmbrăţişând o petardă.)

ai devenit, femeie, o mare putere străină.
ai devenit marea iubire a plămânilor mei
ploaia mea te curbează în orice boabă, apartamentul meu este cutia ta de pantofi
ţie îţi trimite în fiecare zi ura mea trandafiri cu bilet,
pre tine moartea te iluminează
imperiu bancar şi discret,
cauciucată zarază.

Wish list

Cand nu mai ai dorinte, inseamna ca au amutit in tine toate strigatele, toate cantecele, toate povestile nespuse. Cu cat ai mai multe dorinte, cu atat esti mai bogat, mai dornic sa fii generos cu ceilalti pentru ca Universul sa fie la randul sau cat mai generos cu tine. Listele de dorinte sunt farame din trecutul, prezentul si viitorul nostru, sunt ingheturi sub care apa impunge fierbinte. Dorintele ne tin in viata, dorintele ne mana in lupta, dorintele ne fac sa ne indreptam privirea, sa ne scuturam praful de pe noi, de pe inimile noastre. Sunt multe feluri de dorinte, dorinte stupide, dorinte dureroase, dorinte nebune, dorinte cuminti. Exista toate genurile de dorinte. Cele mai multe dorinte, draga mea, sunt date ca sa ne aminteasca mereu ca suntem facute din oase si sange. Cele mai simple dorinte si deopotriva cele mai complicate, mai grele, mai ascutite sunt legate de barbati, dar astazi nu vorbim despre ei, astazi traim alaturi ei si incercam ca asta sa insemne mai mult decat atat. Mi se intampla insa cateodata, ca acum, chiar daca ceea ce este in jurul meu incepe sa semene a ceea ce mi-am dorit si realitatea prinde contururi ca de vata de zahar: mare, alba si pufoasa, mi se intampla sa imi doresc sa evadez intr-o fotografie. Vezi fotografia de mai sus? As vrea sa ma pierd in ea pur si simplu, sa ma duc, sa nu se mai stie nimic de mine, sa nu mi se vada urmele pe nisipul rozaceu, sa dispar ca si cum niciodata nu as fi existat in realitatea asta prozaica, in care toate au un rost si locul meu e langa el, acel el, un el caruia niciodata nu i-as putea povesti de fanteziile mele, de nebuniile mele, la care nu m-as putea intoarce niciodata cu talpile murdare de nisip roz. Este atat de constient de cine este el si de cine sunt eu pentru el incat pur si simplu nisipul roz nu ar exista, ar fi doar picioarele mele murdare, de o mazga de culoare putin cam incerta. Parca ii vad ridurile de pe frunte si fata lunga, intrebatoare.

me, today

Hei, u!

Astazi ma simt inspirata! Inspiratia mea s-a pus la treaba si a luat aripi de inger si a inceput sa zboare de jur imprejur doar de placerea de a se impletici in propriile ganduri! Sa demontam un mit: aici nu exista, deocamdata, mai multe persoane care scriu. Vor exista in curand. Pana atunci, dintre ele, cea una de-acum scrie si se joaca, scrie si se joaca. Ii place jocul de mica. Jocurile ei preferate seamana toate cu "pitita" si au mize mari, uriase, mai mari decat ea, dar la fel de mari ca inspiratia ei. O miza mare poate fi o livada cu visini sau o prajitura cu ciocolata. Asta ca sa avem si exemple. Sa revenim! As vrea sa te trezesc la viata, sa te fac sa comentezi ce citesti aici sau macar sa iti pui intrebari si sa ai asa intrebari mai grele decat 15 grame. Sa fie spre 21. Aici, profa mea din facultate m-ar acuza din nou de entropie. Imi spunea ceva de genul: Tu ai o originalitate nemaivazuta, esti capabila sa creezi, vezi foarte departe, citesti printre randuri si daca ar fi dupa tine cartile nu ar avea subtitluri. Dar fii atenta, asa imi spunea, fii atenta pentru ca original inseamna ca omul sa te priceapa, ca o parte dintre ce spui sau faci sa aiba legatura cu lucruri pe care cititorul/privitorul/partenerul tau sa le stie sau sa le (re)cunoasca, altfel, nimeni nu se va putea bucura de originalitatea ta pentru ca nu o va intelege. Adauga si altceva: nu ii lasa ani sa inteleaga, incearca sa te faci inteleasa acum si nu sa crezi/speri/provoci sa se intoarca, dupa ani de zile, cu raspunsul! In 99% din cazuri raspunsul se va pierde si nu-l vei mai gasi niciodata! Avea dreptate! Gata! Fara paranteze! Vorbim despre inspiratie si intelegere! Cand te simti inspirat, te simti si inteles sau cand te simti inteles, te simti si invers? Vrei sa fii inteles sau neinteles? Vrei sa fii 3 zile vultur mai mult decat 100 de ani corb? Ce vrei? Hai, hai! Spune! Un raspuns perfect valabil este: habar nu am ce vreau! :) Sa-l vedem!

Hei, life!

Am revenit! Ceata asta nebuna aproape ca ma prinsese in mreje! Ce sa va mai spun? Vad filme multe, vad fotografii multe, citesc si ascult muzica multa. Cantitate, dar calitate. Pot. Da! Viata e ciudata, e ca o cutie de ciocolata, asa cum spunea cineva. Niciodata nu vei putea stii ce iti aduce urmatoarea bomboana de ciocolata! Zambeste cat mai des, iarta, uita si mergi mai departe. Acesta este drumul intotdeauna. Nu vei afla ce te asteapta daca te blochezi undeva. Invata sa traiesti mai mult in prezent si mai putin in trecut. Trecutul e important, te cladeste, dar el nu inseamna ca poate spune totul despre tine. Nu poate spune nimic, in multe cazuri! E nevoie sa te reinventezi! Tot timpul cand este vorba despre ei, oamenii, fie ei psihologi sau chiar psihiatri, sufera de falsa perceptie. Nu te lasa inselat de ce iti spune creierul ca esti sau de ce incearca sa te convinga! Stie prea putine despre tine, dar trage concluzii! E ca un profesor nepregatit, dar care vine sa predea lectia, pentru ca asta ii e meseria! Bad teacher! 

Avea dreptate Churchill! Bine ai venit, 2011!

Churchill zicea, cand a fost intrebat care din cei cinci ani din primul mandat i-a placut cel mai mult, ca 1940. Atunci cand era cel mai rau pentru Anglia, cand practic criza era la apogeu, atunci era cel mai viu, mai alert. Spunea ca oricat ar fi pericolul de mare de abia astepta sa se lupte cu ei sa se ia de gat. Cred ca ar trebui sa ne gandim un pic la asta!