La multi ani!

Iti doresc cel mai bun an de pana acum!

Iti doresc sa ai tot timpul sentimentul ala de bine, combinat cu liniste si neliniste sufleteasca si cu o senzatie puternica de genul "totul va fi bine".

Va veni un an mai generos! Ai incredere! Cheia e la tine! :)

M-a calcat putin trenul, dar mi-am revenit!

Da, da. Intai am ras! Mi-am amintit de celebra replica (poate doar pentru mine!) "ma simt de parca un camion mi-a parcat pe suflet". Nu! Ma simt de parca m-a calcat un tren si incerc sa ma adun in bucatele si sa ma reconstruiesc. Mai pun o bucatica si mai zambesc putin printre miscarile astea. Ma intrebi cum am lasat sa mi se intample asta? Habar nu am! Lasasem usa inimii deschisa, altfel nu pot spune, si un ratacitor, un spiridus, pana la urma, un hot fugar s-a adapostit acolo. Ii e cald si bine si nu se da urnit din loc. A gasit un spatiu primitor si spre rusinea mea, il hranesc de cateva ori pe zi, cand soferul de la camion se duce sa se culce sau sa se spele. Imi place! Imi e drag si mi-e dor. Dor. Dor. Dor. Cu toate astea, nu mai misc nici macar un deget, eu femeia actiunii si reactiunii, nu flutur nicio geana spre el, nu mai dau niciun semn. Nu mai pot. Nu mai stiu. Chiar nu mai stiu ce as putea face, mi se pare ca am incercat totul, ca mai mult de atat nu pot face ca sa nu devin agasanta. Si asta ma amuza, eu - agasanta?! E Distractiv! Barbatii care se plimba in jurul meu sunt agasanti, nu eu. Nu ma intereseaza niciunul si asta ii intarata si mai tare, dar nu-mi pasa, nu-mi pasa deloc. Imi pasa doar de el, de hotul fugar care s-a ascuns cand mi-a gasit usa inimii deschisa. Iar el? Lui nu-i pasa, nu-i pasa deloc. Rataceste in continuare in lumea lui, putin pierdut, putin intr-ale sale, putin intr-ale lumii, putin visator, putin nelinistit, putin amuzat, putin ciudat. E el si ii place la nebunie lumea sa. Nici un cantec de sirena de i-as canta nu cred ca l-as putea intoarce. E imposibil! Asa ca si astazi ma gasesti in gara pentru ca vine trenul din nou si astazi, astazi, poate nu ma mai calca! Poate, azi, o sa fac cu mana calatorilor sau o sa ma sui in el! Vino sa ne luam la revedere!

P.S. E povestea lui Jo, o fata care traieste in Bucuresti si care iubeste un barbat din Paris.

Nu sunt inca asa cum as vrea sa fiu

Nu am starea naturala de liniste, de bine, in care imi petrec de obicei Sarbatorile... decat partial. Incerc sa nu o caut si sa astept sa vina de la sine. Intre timp, fac toate lucrurile care ma fac de obicei fericita. Cateodata imi iese, alteori nu iese. Cred insa ca miracolele se intampla tot timpul si ca putem deveni mai buni, mai generosi, mai frumosi! E nevoie sa ne deschidem insa inima din nou! Avem inimi mai mari decat banuim! Intotdeauna am crezut asta si voi continua sa cred pana la moarte si dincolo de ea. Va imbratisez cu drag si dor!

Pentru tine

Dedicatie!

Cum va fi 2011? Discutie intre doi prieteni!

El: 2011 va fi un an in care voi lamuri aceasta relatie pentru ca sunt trei ani de cand se intampla lucruri, stari, situatii, pe care 80 % nu le merit. M-am intarit pe reactie negativa, am devenit sper eu mai bun rabdand, dar acum simt ca ma duc in jos, ca ma pierd. Sunt doi ani de cand lansez ultimatumuri si incerc sa schimb ceva din ce nu se poate schimba, poate ca e dragoste, dar e sufocata de lumea ei si poate si de a mea. De asta s-ar putea ca sa am un 2011 in care o sa iau de la capat din nou.



Ea: Te inteleg, timpul nostru e prea scurt ca sa ni-l pierdem luptand pentru iluzii care nu vor prinde niciodata viata. Asa cum bine spuneai, iti dai seama destul de repede daca merita sau nu merita. Cateodata, simti ca poti sa ai toata rabdarea din lume, dar degeaba!


El: Daca nu te prinzi din timp daca merita sau nu, o sa aiba grija timpul sa-ti confirme. Eu unul nu m-am prins iar acum imi ajung trei ani de "barbatul perfect".

In dragoste nu exista reguli! E doar una: Fereste-te de distrusii afectiv!

Se spune ca in dragoste, la fel ca in razboi, nu exista reguli. As face o paranteza; exista o singura regula: Fereste-te de distrusii afectivi oricat de atragatori sau simpatici ar parea! Nu mai sunt capabili sa se indragosteasca, nu mai au sentimente, au fost goliti, nu mai au energie, pasiune, dorinta de a construi o noua relatie. Multi dintre ei inca mai construiesc mental la vechea relatie, cauta plini de incantare diverse subterfugii ca sa evite realitatea: el sau ea sunt deja cu altul sau cu alta. Multi dintre distrusii afectiv se arunca rapid in noi si noi relatii, nefiind capabili sa se implice de fapt in niciuna, neatenti decat la ei, mimand participarea. Distrusii afectiv beau, mananca, rad, fac sex, mimeaza viata in cele mai mici detalii. Cand vine seara, ei devin melancolici, ganditori, deprimati, au ganduri sinucigase, dar beau, mananca, rad, fac sex si mimeaza viata in cele mai mici detalii. De fapt, ei sunt in lumea lor si acolo s-a terminat totul. De mult!
Mai rau decat distrusii afectiv sunt doar cei care au murit emotional si nu mai sunt capabili sa simta nimic. Spre satisfactia ta, sper ca pe ei ii vei recunoaste din prima!
In afara de distrusii afectivi, mai exista o specie inrudita, pe o treapta mai jos: ranitii din dragoste! Ei inca nu sunt distrusi, dar drumul acolo ii duce! Multi continua si acum relatiile care ii vor duce acolo.

Imbraca-te cu esarfa bucuriei

E cazul sa fim mai buni, cat mai buni cu putinta si in fiecare zi cand spun "iarta-ne Tu noua greselile noastre asa cum si noi iertam greselile gresitilor nostri" stiu ca spun o minciuna. Inca nu pot sa iert toti gresitii. Fac eforturi, ma zbat, ma gandesc cum sa fac, ce sa fac, cum sa trec peste, scriu scrisori imaginare, nu dorm noaptea, dar nu reusesc. Incerc si asta e foarte important pentru mine. E postul Craciunului si acum este momentul cel mai bun sa ne curatam sufletele de toata tina, sa fie pure si frumoase ca in zilele noastre de inceput. Intr-o zi, una din zilele urmatoare o sa si reusesc. Stiu sigur. O sa iert, o sa trec cu vederea si o sa pot astfel sa fiu impacata cu mine insami si cu El. Mi-a spus azi un prieten bun: Imbraca-te cu esarfa bucuriei si nu o mai da jos! Sunt plina pana la refuz de dorinta de a ma imbraca si de a purta aceasta esarfa, numai ca fiind destul de dezordonata, am ratacit raftul pe care am pus-o. O sa o gasesc. Nu va faceti griji! Si tu o sa o gasesti! Pentru ca te-am pus pe ganduri, pentru ca in sfarsit incepi sa iti doresti sa ai sentimentul ala puternic si minunat ca totul va fi bine! Sa stii ca totul va fi bine. Ai incredere, incredere in tine, incredere in El. Ridica-te si mergi! Esarfa bucuriei e pe tine!

Cum am fost ceruta in casatorie si am cunoscut un tip nou

Lipsit de imaginatie, masculul de 30 de ani nu viseaza decat la o casatorie, la niste copii si la o relatie stabila. Obosit de jungla relatiilor de pana acum si intristat de perspectivele nu tocmai minunate, el ar vrea asa macar de patru ori pe luna sa fie si casatorit! De regula, de proba. :) Si (daca citesti cumva asta: da, despre tine e vorba!) nu, nu sunt nervoasa! Ma amuza intr-o prea mare masura cererea ta in casatorie! A fost cam asa: Tu esti misto si eu sunt misto, eu te plac si tu ai putea sa ma placi, eu sunt singur, tu esti singura, ce ai zice daca ne-am casatori? Dumnezeule mare, chiar nu exista nicio limita?! Sa-mi raspund tot eu: Nu, nu exista! Mi-ai spus apoi foarte serios ca te apuci sa faci putina curatenie pentru ca ma astepti sa trec pe la tine. Da, poate daca ai un cimitir prin apropiere! Hai, gata, ne-am plictisit destul! Sa povestim despre celalalt. Destept? Da, simtul umorului? Da, bun comunicator? Da, ne intelegem bine? Da! Bine! Si totusi nu... Lipseste scanteia, acel orice care inseamna o senzatie de inceput, de luat de la capat, de nevoie de prospetime, de minima dorinta de a descoperi un barbat cu bune si cu rele. Nexam!

De la capat...

Am inceput iar seria de intalniri. M-am intors la minunatii, fermecatorii barbati de peste 32 de ani. As vrea eu sa pot spune asta! M-am intalnit cu masculuL Alpha si nu stiam. Asta nu, asta nu as vrea sa spun! Revenind. Am inceput sa ma vad cu D. Din plictiseala! E amuzant, dar atat de previzibil! Vrea sa se insoare. Curios lucru, nu? Dupa divortatul de 42, sa ma intorc la o prospatura care vrea sa ia viata in piept si sa-si incerce norocul a fost ca o gura de oxigen, dar nu a durat prea mult! M-am plictisit repede. Diseara, o sa-i mai dau o sansa sa ma plictiseasca. Asa sunt eu! Asta s-ar putea sa fie totusi ultima!