E punctul in care confuzia e totala, in care atractia si respingerea sunt surori gemene, e punctul in care dragostea si ura ar putea sa se imperecheze linistite. Noi suntem calmi. Foarte calmi. Incercam sa depasim punctul, dar punctul ramane acolo fix si ne fixeaza cu privirea!
Pentru mine, incepe asa: imi dau seama ca prea mult ma prefac ca nimic nu se intampla, ca ma comport prea normal si ca as face orice ca sa nu ma mai simt cum ma simt si sa nu mai simt nimic, dar chiar nimic.
E punctul in care ma gandesc ca daca ignor ceea ce simt, nu voi mai simti. Deoseori, ma intreb cum reusim sa ne aducem mereu mereu si iar mereu in acelasi punct. Sa fie magie, sa fie atractie, sa fie nebunie, sa fie nevoie, sa fie dragoste?! Nu stiu. Chiar nu stiu. Deseori, imi spun singura ca tot ce se intampla in capul meu este numai acolo si ca am ajuns genul ala de femeie care isi complica existenta, doar ca sa se simta cat mai tanara, genul de femeie care se indragosteste nebuneste de un chip pur, pe care l-a visat intr-o noapte fara luna.
Apoi, ma gandesc ca tot ce se intampla intre noi este real (ca pot sa vad prin tine, sa citesc in ochii tai, sa imi dau seama din cum ma privesti) si ca experienta mea de doua decenii si ceva in analizarea oamenilor nu are cum sa se fi blocat tocmai la tine!
De regula, acesta este momentul in care spun "Trebuie sa stric jocul asta, pentru ca e prea periculos!" si il stric. E momentul in care spun "E absurd ce se intampla, in nicio lume normala doi oameni care se plac nu se chinuie in halul asta!" si strig Stop-cadru. E momentul in care ajung la concluzia ca masochismul sau sadismul (inca nu stiu care!) este prietenul tau mic si apoi vine clipa in care ma gandesc ca, de fapt, este metoda ta de supravietuire, pentru ca ai dat prea mult si ai primit prea putin si din nou pentru a nu stiu cata scena de acest fel sunt doar femeia care ajunge prea tarziu in viata lui. Of, ce imaginatie nebuna! Noroc ca ma opresc la timp, mai sterg o data tastatura cu mana si zic: "Ce bine ca totul este numai in capul meu"!
Atunci, e momentul in care ma bucur atat de mult ca te-am intalnit si ca tot scenariul asta de dinainte nu se mai petrece (in capul meu), pentru ca, din fericire, (in cazul tau) am ajuns amandoi la timp. Ne vedem acasa, iubitule!
Amandoi vom fi cuminti si salbatici, vom dori lucruri usoare si lucruri grele, vom avea perne de puf, canapele comode si carti grele in biblioteca. Eu voi ramane cea mai pura pentru tine si tu vei ramane cel mai pur pentru mine si ne vom iubi, ne vom iubi pana cand toate limbile ceasurilor de pe Pamant si trei planete invecinate vor arata numai fix! Fara tic-tac!
